Cine mai are astazi leafa mare

Publicat de Mihaela pe 7 Septembrie 2009

Pe timp de criza, o duc bine recuperatorii, contabilii, farmacistii, persoanele cu expertiza mare in vanzari si cei care lucreaza in finante.

Criza financiara a lasat unele categorii de persoane cu buzunarele goale, in timp ce altora le-a ingrosat portofelele. Cel mai mult au fost afectati incepatorii. De altfel, ei sunt cei care isi gasesc foarte greu un loc de munca si care se vad nevoiti sa accepte si salarii de 800 de lei (pentru cei cu studii superioare).
“Salariile au scazut in special la nivel de entry level. Pe nivelul de middle, cele mai multe companii care nu intampina probleme foarte mari au pastrat nivelul salarial, nu l-au crescut. Depinde foarte mult si de domeniu. In piata sunt si companii care au redus oferta salariala cu 10-20%”, spune Vivien Untaru, director general la compania de recrutare VON Consulting. Pentru a vedea cat de afectate sunt companiile in aceasta perioada economica dificila, sunt relevante intentiile de angajare.

Astfel, potrivit studiului “Total Remuneration Survey 2009″, realizat de compania de consultanta Mercer in colaborare cu firma de resurse umane ConsulTeam, 36% din companiile participante intentioneaza sa faca angajari, 18% - sa reduca personalul si 46% - sa nu opereze nici o schimbare in numarul de angajati.

Citeste tot articolul »

Totul despre HR in 5 zile

Publicat de Mihaela pe 10 Martie 2009

HR Excellence prezinta HR Strategy!

Bucuresti 11- 15 mai 2009, 25- 29 mai si 8- 12 iunie 2009 - Descopera cursurile scolii HR Excellence si deschide-ti drumul catre o cariera de succes in domeniul resurselor umane! Nu rata oportunitatea de a intra intr-o comunitate de HR, unde vei obtine toate cunostintele necesare meseriei tale si un sprijin constant oricand vei avea nevoie.

HR STRATEGY este un curs dedicat de resurse umane. Dureaza 5 zile- vezi perioadele de livrare mai jos intre orele 16- 21 pm pentru a nu deranja programul de lucru al cursantilor.

In cadrul cursului se dezbat toate functiunile de HR:

  1. Recrutare si selectie
  2. Training/ Instruire
  3. Compensatii si beneficii
  4. Salarizare si administrare de personal
  5. HR Development

Pe langa tratarea si explicarea pe larg a functiilor de HR se vor dezbate si teme de Inteligenta emotionala , Autocunoastere, Motivare.

Spre deosebire de alte cursuri care exista pe piata si trateaza singular doar o tema de HR- HR STRATEGY reuneste o paleta larga de subiecte HR de maxim interes pe care le trateaza din perspectiva practica/ concreta/ reala a vietii de zi cu zi- in departamentul de HR sau in companie in general.

Cursul raspunde la urmatoarele intrebari:

  1. Cum trebuie sa vorbesc pentru a convinge CEO- ul?
  2. De ce bugetul de HR nu ajunge?
  3. Cum influentez prin discurs?
  4. Cum vorbesc HR in cifre?
  5. De ce este important sa vorbesc pe limba CEO- ului?
  6. Ce conteaza cu adevarat in HR?
  7. Ce si de ce HR strategic?
  8. Este HR vocatia mea?
  9. Cum pot ajuta compania gandind strategic
  10. Intelegerea afacerii, a planului de afaceri, a obiectivelor strategice de business- adaptarea politicilor de resurse umane in consecinta
  11. HR in cifre- garantia indeplinirii cifrelor prin ‘gestionarea resurselor umane’ in ansamblul lor
  12. Gradarea posturilor- job grading
  13. Matricea posturilor/ obiective strategice
  14. Fise de post clare
  15. KPI- indicatori cheie de performante
  16. Evaluarea performantelor/ managementul performantei
  17. Politici de resurse umane- exemple concrete implementate cu succes- prezentare cazuri reale si materiale aferente

Sesiuni:
11- 15 mai
25- 29 mai
8- 12 iunie

Intre 16 si 21 pm
Bucuresti

Sediul:

Bibescu Voda 2, Zona Mitropolie. Unirii
Bucuresti sector 4
Romania - harta locatie

Trainer Mihaela Forgaciu
5 zile intensive
2000 ron/participant
Include toate materialele de lucru
Diploma

free video player & video platform - interactive video, online video solution: video player, video editor - kaltura
wordpress video - wordpress plugin for integrated video on video blogs, and video tools

Inscrieri la: mihaela@forgaciu.ro

Pentru mai multe detalii sunati la: 0740 10 03 78/ 0754 33 44 44/ 021 335 46 93

Pentru Testimoniale click aici.

VA MULTUMESC SI VA ASTEPT CU MARE DRAG!

Brokerul Assess Finance cauta 800 de oameni pentru vanzari

Publicat de Mihaela pe 10 Martie 2009

Compania de brokeraj Assess Finance Group, infiintata in urma cu un an de sapte fosti directori din grupul BCR, care intermediaza asigurari, credite, leasing si pensii private, intentioneaza sa angajeze 800 de persoane pe partea de vanzari in urmatoarea perioada.
“Noi dorim sa intram in top zece pe piata de brokeraj, top care este dominat de companii captive ale dealerilor auto sau ale bancilor, iar pentru aceasta avem nevoie de crestere organica, prin volume, care poate fi realizata prin aceste angajari. Suntem pe piata de brokeraj de un an si trei luni si deja am ajuns pe locul douazeci”, a declarat Mihaela Forgaciu, vicepresedintele Assess Finance. Forgaciu, 34 de ani, a activat in trecut ca director de resurse umane la Raiffeisen Bank, Banca Romaneasca sau hotelul de cinci stele din Capitala Radisson SAS.
Grupul Assess Finance activeaza in principal pe piata asigurarilor, avand prime intermediate de 11 milioane de euro pana in prezent, potrivit datelor proprii. Piata de brokeraj de credite este acum inghetata, spune Forgaciu.
Compania are in prezent 1.200 de colaboratori pe partea de vanzari si 23 de angajati.
“Nivelurile de cariera pe care le propunem celor 800 de persoane sunt broker, senior broker, unit manager, agency manager, branch manager, area sales manager si regional manager. La inceput, ei vor lucra in baza unui contract de mandat sau de comision si in functie de rezultate vor fi angajati full-time. Nu conteaza profilul oamenilor, pot fi studenti, deja angajati sau pensionari“, explica Forgaciu. Circa 150 din acesti oameni vor lucra in Bucuresti.
Assess este prezenta cu o sucursala in Capitala si are in plan sa mai deschida aici 10 unitati, dar si 30 de sucursale in restul tarii. “Intentia noastra este sa ne dezvoltam foarte mult in Bucuresti, iar dupa ce va trece criza sa ne extindem in restul tarii”, spune vicepresedintele Assess Finance.
Compania are peste 20.000 de clienti, printre cei mai mari numarandu-se Euro Construct International, Cristim, Angst sau Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti.
Assess Finance este controlata de mai multe persoane fizice care au activat in grupul BCR, cel mai mare actionar, cu un pachet de 50%, fiind Mihai Neagu, fost director de sucursala in perioada 2005-2007 la BCR Asigurari.
Printre cei mai mari brokeri de asigurari de pe piata locala se numara UniCredit Broker, Porsche Broker, Marsh, Aon, Gras Savoye, Asigest sau EOS Risq. Brokerii de asigurari au intermediat anul trecut prime brute subscrise de 755 de milioane de euro, reprezentand circa 31% din intreaga piata de asigurari.

Financial Career Days

Publicat de Mihaela pe 6 Martie 2009

Pentru a vizualiza programul complet al manifestarii click aici

Cariereonline Banisiafaceri

Citeste tot articolul »

Ce vrea astăzi o companie de la angajaţii săi

Publicat de Mihaela pe 4 Februarie 2009

În funcţie de industrie, aşteptările pe care o companie le are de la angajaţii săi pot fi astăzi diferite, insă partea de comportament este foarte importantă.

Comportament înseamnă tot ceea ce ţine de partea de abilităţi nonprofesionale. Hard skills înseamnă instruirea, dar după aceea vine partea aceasta de interacţiune comportamentală. Adică sunt empatic, ştiu să vorbesc, impresionez, ştiu să mă fac plăcut. Este cel mai important lucru cum te văd ceilalţi, căci tu te vezi, oricum, minunat. De aceea, eu, când intervievez candidaţi, aloc jumătate din timp unei discuţii despre viaţa, plăcerile şi motivaţiile lor. Indiferent de industria în care funcţionezi, este important să ţii cont de cum suntem structuraţi ca tipologii umane. Am vorbit cu mulţi angajaţi şi, credeţi-mă, biroul resurse umane devine un birou de psihopatologie, de consiliere de probleme personale, pentru că că nimeni nu-i ascultă. Revenind, atâta vreme cât individul este ok cu ceea ce face, adică îi place, se simte bine, are confort, el va fi eficient. Asta vrea o companie de la angajaţii săi.

După cum, dacă are frustrări de orice natură – pot fi în plan personal sau financiare – angajatul va deveni o povară pentru organizaţie. Aud de multe ori manageri şi preşedinţi spunând « lăsaţi-vă problemele personale acasă când veniţi la birou şi fiţi puternici ». Când, de fapt, e simplu să înţelegi că dacă ţi-a murit cineva, n-ai cum să te detaşezi de o astfel de problemă. Astăzi, cheia stă în a înţelege natura umană şi, dacă o înţelegi, poţi trata maniera în care comunici cu angajatul tău de-aşa natură încât să-l faci să se simtă mai bine. Apoi, companiile vor angajaţi loiali, dinamici şi motivaţi. Să nu uităm că omul este o resursă ca orice altă resursă şi atunci trebuie obţinut de la el tot ce se poate. Iar beneficiile emoţionale, care constau în felul în care un şef ştie să-şi motiveze angajaţii şi altfel decât finaciar, sunt astăzi extrem de importante. Atunci vei ştii că angajaţii tăi stau lângă tine nu neapărat pentru bani.Fiindcă oamenii nu părăsesc organizaţia, oamenii părăsesc oameni. (Adriana Mărgărit, Oana Anghel)

10 întrebări pentru un HR:

Citeste tot articolul »

Cursuri de strategie pentru angajatii din resurse umane

Publicat de Mihaela pe 4 Februarie 2009

HR Strategy sau “Totul despre HR in cinci zile” se adreseaza specialistilor din departamentul de resurse umane care nu au suficiente cunostinte de HR sau care au fost angajati de curand in acest domeniu. “Cum nu exista o ’scoala’ pentru profesia de HR, aceste cursuri ofera participantilor toate acele cunostinte necesare desfasurarii jobului de HR. Exista oameni numiti in departamentele de resurse umane care nu au suficiente cunostinte, sau daca au, acestea nu sunt la un nivel strategic”, explica Mihaela Forgaciu, trainerul care organizeaza aceste cursuri si care ocupa in prezent pozitia de vice-presedinte al Asses Finance, companie de intermedieri financiare in cadrul careia coordoneaza mai multe zone: resurse umane, vanzari, marketing si PR. Forgaciu are o experienta de 13 ani in resurse umane.

Ea spune ca prin intermediul acestor cursuri participantii primesc instrumente utile pe care le pot folosi la locul de munca, imediat dupa terminarea cursurilor. Cursantii vor primi modele de job description, de politici de salarizare, fise de interviu sau fise de competente.
“Vor avea acces la formulare, politici sau instrumente de lucru. Deja exista pe piata cursuri de recrutare sau de evaluare, dar nu si unul de strategie. In general, la astfel de cursuri, participantii nu primesc instrumente concrete de lucru pentru ca acestea sunt confidentiale. Cursul pe care il voi livra va fi aplicat, concret, util fara teorii si beletristica”, mai explica Forgaciu, care adauga ca in prezent s-au inscris 15 persoane in cadrul proiectului “HR Strategy”, care va costa 2.000 de lei.
Un alt curs pe care Forgaciu intentioneaza sa il lanseze este HR Fundamentals, care va cuprinde notiuni de baza pentru cei care vor sa se orienteze spre un job in resurse umane. Cursul de HR Strategy se va desfasura intre 23 si 28 februarie, iar cel de HR Fundamentals pe 16, 17 si 18 februarie.
In prezent, pe piata locala, cursuri de resurse umane ofera Codecs, prin intermediul HR Vocational School, care furnizeaza programe acreditate de Chartered Institute of Personnel and Development (CIPD). Ulterior, Forgaciu va lansa si o serie de cursuri pentru studentii care isi cauta un job. In cazul studentilor, solutiile concrete constau in faptul ca acestia vor avea acces la date de contact pentru a stabili interviuri cu companiile. Cele doua cursuri adresate studentilor, “HR pentru studenti” si “Cum sa-ti gasesti un job” vor dura cate o zi fiecare si costa 300 de lei.
“Subiectul este de maxim interes mai ales ca nu prea se ocupa nimeni de tanara generatie, care este de fapt pepiniera de talente de maine. Multi dintre ei sunt disperati pentru ca nu gasesc un loc de munca, iar angajatorii nu ii cheama la interviuri. Toate companiile cer experienta, ei nu au si, in consecinta, apare intrebarea fireasca: Ce au de facut?, Cum trebuie sa abordeze cautarea?”, spune Forgaciu.

sursa: zf.ro




Paza si protectie NePriveste Pantofi Online